Virusul Papiloma Uman (HPV) este, probabil, cea mai frecventă infecție virală cu transmitere sexuală, dar și una dintre cele mai prost înțelese de către publicul larg. Deși majoritatea oamenilor vor intra în contact cu HPV la un moment dat în viață, puțini știu exact ce înseamnă acest virus, cum se manifestă, ce riscuri implică și cum poate fi prevenit.

La LYV Women’s Health, întâlnim frecvent paciente care află, uneori cu teamă, că testul Babeș-Papanicolau sau testarea HPV a ieșit pozitiv. Prima reacție este deseori panică, dar cu informație corectă și o abordare medicală atentă, putem transforma această experiență într-un pas important spre prevenție și sănătate.

Ce este HPV?

HPV este un virus cu peste 150 de tulpini diferite, dintre care aproximativ 40 afectează zona genitală. Dintre acestea, unele sunt considerate tulpini cu risc scăzut (pot provoca negi genitali sau modificări minore ale colului uterin) iar altele sunt tulpini cu risc înalt oncogen, implicate în apariția cancerului de col uterin, dar și a altor forme de cancer genital (vulvar, vaginal, anal) sau orofaringian.

Infecția cu HPV nu este o infecție rară. Din contră, este extrem de comună. Se estimează că 8 din 10 persoane active sexual vor contracta virusul la un moment dat. În majoritatea cazurilor, sistemul imunitar îl elimină spontan, fără să apară simptome sau complicații. Problema apare atunci când virusul persistă în organism, mai ales în cazul tulpinilor cu risc înalt.

Cum se transmite HPV?

HPV se transmite prin contact sexual (vaginal, anal sau oral) chiar și în lipsa unui contact penetrant. Virusul se poate răspândi și prin contact direct piele-la-piele în zona genitală, ceea ce înseamnă că folosirea prezervativului reduce riscul, dar nu îl elimină complet.

Este important de știut că infecția cu HPV poate fi prezentă în organism ani de zile fără să dea simptome, ceea ce înseamnă că o persoană poate transmite virusul fără să știe că îl are. De asemenea, o infecție recent diagnosticată nu înseamnă neapărat că partenerul actual este sursa,poate fi o reactivare a unei infecții mai vechi.

Ce simptome produce?

În cele mai multe cazuri, HPV este asimptomatic. Singura modalitate de a depista infecția este screeningul ginecologic regulat. 

În unele cazuri, pot apărea negi genitali (tulpini cu risc scăzut) modificări ale celulelor de pe colul uterin, depistate prin testul Papanicolau, displazii sau leziuni precanceroase, identificate prin colposcopie și biopsie. Infecția persistentă cu tulpini oncogene (precum HPV 16 și 18) este asociată cu riscul de a dezvolta cancer de col uterin. 

Cum se face screeningul?

Screeningul pentru infecția cu HPV și pentru cancerul de col uterin implică Testul Babeș-Papanicolau, Testul HPV ADN și colposcopia. 

Testul Babeș-Papanicolau identifică modificări celulare ale colului uterin. Testul HPV ADN detectează prezența virusului și, în unele cazuri, identifică tipul de tulpină. Colposcopia este oinvestigație vizuală detaliată a colului, recomandată în caz de rezultate anormale.

În România, programul de screening oferă acces gratuit femeilor între 25-64 de ani pentru testul Papanicolau sau HPV, la fiecare 5 ani, în funcție de vârstă.

Ce se întâmplă dacă ai HPV?

Un rezultat pozitiv nu înseamnă automat că ai cancer sau că vei dezvolta cancer. În cele mai multe cazuri, monitorizarea periodică este suficientă. Medicul va recomanda repetarea testului după 6-12 luni, o colposcopie sau biopsie, dacă sunt modificări celulare semnificative, tratament local sau excizia leziunilor, dacă este cazul.

Este esențial ca pacientele să nu întrerupă monitorizarea. Infecția poate rămâne inactivă o perioadă lungă, apoi să reapară. Controlul ginecologic regulat este cea mai sigură cale de a preveni complicațiile.

Poate fi prevenit HPV?

Da. Există două modalități esențiale de prevenție.

Vaccinarea anti-HPV, recomandată de la vârste fragede (9-14 ani), dar eficientă și la adult, în funcție de vârstă și statusul infecției. Vaccinurile existente protejează împotriva celor mai periculoase tulpini.

Screeningul periodic, chiar și femeile vaccinate trebuie să efectueze testele recomandate.

HPV nu trebuie să fie un subiect tabu sau un motiv de frică. Cu educație, prevenție și un parteneriat onest cu medicul ginecolog, putem detecta și trata din timp orice modificare. Cancerul de col uterin este unul dintre cele mai prevenibile tipuri de cancer dar doar dacă nu îl ignorăm.

La LYV Women’s Health, abordăm fiecare pacientă cu empatie și cu un protocol de prevenție adaptat vârstei, istoricului și nevoilor personale. Te încurajăm să-ți programezi controlul anual și să nu lași niciun rezultat neclar nerezolvat. Sănătatea ta intimă merită toată atenția.

Alte articole